Corpi straini oculari

curatare-ochiDatorită poziției sale, globul ocular este expus diverselor tipuri de traumatisme (contuzii, plăgi tăiate sau înțepate cu sau fără reținere de corp stăin, arsuri fizice sau chimice). Desi mici, aceste particule de praf, nisip, bucati de metal sau aschii de lemn deranjeaza foarte tare si pot fi in general inlaturate usor prin spalare abundenta cu ser fiziologic, imediat ce incidentul s-a produs. Insa atunci cand patrund mai profund sau cand nu reusiti sa-i inlaturati, se impune un consult de urgenta.

Cea mai expusă traumatismelor este partea anterioară  a ochilor, urmată, îndeaproape, de partea infero-externă a globului ocular, deoarece pleoapele nu asigură decât o slabă protecție. Corpii străini proiectați în ochi, după natura, mărimea sau viteza lor, se pot opri la nivelul conjunctivei( membrană mucoasă transparentă situată pe fața profundă a pleoapelor și pe fața anterioară a globului ocular), la nivelul corneei( structură transparentă ce formează partea anterioară a tunicii externe a globului ocular), sau pot pătrunde în interiorul gobului ocular sau în orbită.

Semne in caz de corp strain ocular sunt jena locala, senzatie de nisip in ochi ce nu dispare la clipit. Ulterior, apare roseata ochiului, durere profunda, lacrimare reflexa si fotofobie.

Particulele de metal (de la polizor de exemplu) sunt foarte periculoase deoarece, la momentul desprinderii, sunt foarte fierbinti si pot patrunde adanc in structurile ochiului, lasand rugina in jurul corpului strain, iar locul trebuie curatat cu atentie.

Pamantul proaspat sau bucatile de lemn/plante sunt periculoase deoarece pot aduce cu ele fungi (ciuperci) ce se pot cantona in leziuni ale ochiului, ducand la infectii grave si chiar la pierderea ochiului.

Tratament

Ca o regula, toti corpii straini se pot indeparta sau spala cu apa plata/ser fiziologic din abundenta, inainte de a va prezenta la medic. Singura exceptie de la aceasta regula este data de varul nestins, care, in contact cu apa, va intra in reactie. In astfel de cazuri, pentru indepartarea particulelor, se va sufla aer in ochi cu ajutorul unei seringi sterile.

Alta regula este sa nu va frecati la ochi, deoarece veti impinge corpul strain mai adanc in suprafata ochiului. Pana sa ajungeti la spital, protejati ochiul cu o compresa sterila, sub care ochiul sa stea inchis, fara a apasa pe el.

Este de evitat scoaterea obiectului cu mana, pentru ca exista un risc foarte mare de lezare a corneei. In cazul in care se observa o rana de intrare insotita de hemoragie conjuntivala sau corneana, prezentarea la oftalmolog trebuie facuta de urgenta.

Tratamentul din Camera de Garda consta in indepartarea corpului strain cu ajutorul unui ac de seringa, aplicarea de medicatie topica (picaturi) pentru relaxarea zonei, eventual pansament si continuarea tratamentului la domiciliu (picaturi cu antibiotic, antiinflamator, reepitelizant si midriatic).

Un corp strain lasat pe loc poate duce la opacifierea corneei, pierderea vederii si chiar a ochiului, asadar nu neglijati acest aspect si prezentati-va cat mai din timp la medic!

Corpi straini intra-oculari

Sunt corpi straini ce au penetrat prin invelisul ochiului, lasand o rana deschisa la nivelul respectiv. Aceasta categorie reprezinta o urgenta majora oftalmologica, amanarea prezentarii la medic putand duce la infectii grave si la pierderea ochiului.

Tratamentul acestei categorii de corpi straini necesita extragerea lor in mediu steril (sala de operatii) si spitalizarea ulterioara pentru urmarirea evolutiei.

Simptomele pot varia de la un simplu disconfort la nivelul ochiului pana la inrosire, prurit (mancarime) oculara, senzatie de arsura ( sau de corp strain), hiperlacrimatie sau imposibilitatea de a tine ochiul deschis.

Cauze

Activitatile care presupun ciocanitul si utilizarea instrumentelor de constructie sunt de regula cele mai frecvente cauze implicate. Folosirea ochelarilor de protectie ( cu lentila de 3 mm de policarbonat), previne practic toate leziunile.

Complicatiile care pot aparea merg de la infectii oculare pana la cataracta traumatica, de aceea o examinare completa a ambilor ochi este necesara, inclusiv evaluarea acuitatii vizuale in cazul in care se observa o leziune de intrare la nivelul corneei.

Lampa cu fanta este extrem de utila pentru examinarea in detaliu a patologiei localizate la nivelul segmentului anterior ocular. Folosirea unui oftalmoscop printr-o pupila dilatata permite vizualizarea directa a corpului strain intraocular, acest examen furnizand cele mai multe informatii pentru chirurg, in vederea stabilirii momentului si a procedeului de interventie chirurgicala.

Bookmark the permalink.

Comments are closed.