Lentilele de contact

lentile-contact-slideReprezinta o alternativa la ochelari, indiferent de dioptrie:

  • Estetice – nu sunt observate de catre anturaj
  • Campul vizual este normal
  • O acuitate vizuala cu minim 20 % mai buna decat prin ochelari
  • Confortabile si sigure
  • Ideale pentru activitati sportive
  • Pot fi purtate si de catre copii
  • Puteti purta ochelari de soare

Pot avea rol optic (pentru corectia viciilor de refractie: miopie, hipermetropie, astigmatism), estetic (pentru schimbarea culorii irisului), sau terapeutic (keratoconus, defecte epiteliale corneene persistente, eroziuni corneene recurente, keratopatie buloasa etc.).

Prescriptia lentilelor de contact trebuie sa contina:

  • Dioptrie
  • Raza de curbura, diametru, grosime la centru
  • Hidrofilie (continut de apa)
  • Transmisibilitatea si permeabilitatea la oxigen – ce cantitate de oxigen poate trece prin lentila spre ochi – cu cat este mai mare, cu atat lentila este mai buna.

Dupa materialul din care sunt confectionate pot fi dure (rigide gaz permeabile) si moi ( ex: silicon, siliconhidrogen).

Lentile de contact dure:

Avantaje: sunt indicate in astigmatismul neregulat (keratocons) cu obtinerea unei acuitati viziuale bune; durabilitate mare; pot fi utilizate in prezenta tulburarilor de secretie lacrimala.

Dezavantaje: mobilitate mare, instabilitate la clipire, adaptare mai dificila, hidrofilie scazuta.

Lentile de contact moi:

Avantaje: grad de hidratare mare; permeabilitate la oxigen mare; tolerabilitate mai buna; unele lentile de contact pot fi adaptate pentru port prelugit; adaptare rapida, confort, stabilitate (indicare: copii sportivi).

Dupa modul de folosire lentile de contact pot fi cu port discontinuu, prelungit sau pot fi purtate si pe timpul noptii.

Lentile de contact moi
Conventionale – cu durata de viata de un an, se poarta zilnic, se scot seara. Se recomanda din ce in ce mai putin, datorita dezavantajelor fata de celelalte tipuri de lentile de contact.
LC cu inlocuire frecventa – lentile care se poarta zilnic, se scot seara, se inlocuiesc cu o alta pereche de lentile la diverse intervale: 3 luni, o luna, 2 saptamini, o zi . LC moale, purtata mult timp are tendinta de a colecta proteine pe suprafata ei (de pe degete, pleoape, caseta), care devin mediu propice pentru bacterii. Schimband lentila cat mai des, evitam acest neajuns.
LC cu port prelungit – sunt lentile care se pot purta pentru o perioada de timp, fara a fi scoase noaptea. Sunt lentile din materiale speciale, cu transmisibilitate crescuta la oxigen si/sau cu grosime redusa. Multi medici recomanda totusi scoaterea lentilei in timpul noptii si doar ocazional sa se doarma cu LC.
LC torice – sunt lentile moi, pentru corectia astigmatismului. LC torice sunt astfel confectionate incat sa confere o acuitate vizuala buna si stabila. Din aceste motive, ele se comanda pentru fiecare pacient, respectandu-i toti parametrii.
LC sferice , obisnuite, au aceeasi dioptrie pe toata suprafata.

Lentilele de contact colorate sunt tot lentile suple. Pot fi fara dioptrii sau colorate cu dioptrii (pot corecta miopia sau hipermetropia si pot schimba in acelasi timp culoarea ochilor).
Exista mai multe categorii de lentile colorate :

  • Lentile care schimba subtil culoarea ochilor si dau un aspect natural
  • Lentile care nuanteaza culoarea initiala a ochilor si rezulta o culoare in aceeasi gama (recomandate pentru persoanele cu culoare deschisa a ochilor)
  • Lentile care schimba evident culoarea initiala.
  • Lentile colorate cu contur

Intretinere
Una dintre conditiile importante ale purtarii lentilelor de contact este respectarea regulilor de intretinere.

  • Pastrarea igienii mainilor, a casetei, a solutiilor de intretinere este conditia majora pentru evitarea complicatiilor de natura infectioasa
  • Exista azi solutii de intretinere cu rol multiplu: de dezinfectie, clatire, conservare, deproteinizare enzimatica.
  • Solutia este propusa de catre medicul oftalmolog in functie de tipul de secretie lacrimala, alergii la unele produse.

Mod de utilizare
Medicul oftalmolog poate sa decida daca cineva poate sa foloseasca sau nu lentile de contact, in urma unui consult de specialitate. Exista anumite afectiuni care contraindica utilizarea lentilelor de contact (afectiuni inflamatorii sau alegice oculare, glaucomul, tulburari ale secretiei lacrimale).
Igiena reprezinta o problema capitala pentru mentinerea si prelungirea folosirii lentilelor de contact. Mainile vor fi spalate inaintea manipulari, iar ochiul curatat cu atentie; unghiile lungi pot deteriora lentila, iar machiajul se va face mai putin abundent (va fi aplicat dupa insertia lentilei si se va indeparta inainte de scoaterea ei). Spalarea lentilelor se va face cu ajutorul solutiilor de intretinere, iar pastrarea lor, in recipiente speciale.

Recomandari

  • Pacientul trebuie sa poarte lentilele de contact atat timp cat ii este indicat de catre medic;
  • Pacientul nu trebuie sa poarte lentilele de contact peste perioada pentru care ele sunt prescrise, chiar daca se simte confortabil cu ele;
  • Pacientul trebuie sa mearga la consult oftalmologic periodic;
  • Pacientul trebuie sa schimbe zilnic, solutia speciala pastrarii lentilelor;
  • Pacientul nu trebuie sa foloseasca altceva pentru curatare si conservare, in afara solutiei speciale pentru lentile;
  • Recipientul in care se pun lentilele trebuie sa fie clatit doar cu solutie pentru lentile nu cu apa sau alt tip de solutii;
  • Sa nu se foloseasca make-up pe marginea pleoapelor;

Cei 2 factori majori de risc pentru dezvoltare de inflamatii si infectii sunt:

  • portul peste noapte al lentilelor (chiar si din cand in cand, indiferent de transmisibilitatea la oxigen) daca lentilele nu sunt realizate/recomandate astfel
  • nerespectarea instructiunilor de intretinere sau a recomandarilor producatorului, specialistului, precum si igiena necorespunzatoare.

Consecinte ale intretinerii si adaptarii inadecvate a lentilelor de contact:

  • alergii la substantele chimice continute de solutiile de intretinere;
  • fisuri in lentilele de contact;
  • iritatii ale corneei;
  • depuneri de proteine pe lentile;
  • afectarea stratului superior al corneei de lentila care nu este bine asezata;
  • complicatii la nivelul ploapelor;
  • iritatii ale ochilor;
  • uscaciune oculara;
  • tulburari ale filmului lacrimal;
  • senzatie de corp strain in ochi;
  • conjunctivite;
  • eroziuni corneene;
  • infiltrate corneene sau ulcere corneene cu suprainfectie.
Bookmark the permalink.

Comments are closed.